7.3 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Prezență de aproape 20 la sută în secțiile de votare din Olt, până la ora 12:00 a zilei de duminică când are loc primul tur al Prezidențialelor

- Advertisement -

Primul tur al alegerilor prezidenţiale continuă, iar prezenţa la urne în Olt continuă să fie una ridicată la nivel național, fiind pe unul dintre locurile fruntașe în topul județelor, cu o prezență de aproximativ 20% la urne în cele 381 de secţii de votare deschise.

Potrivit datelor centralizate de reprezentanţii Biroului Electoral Central, numărul oltenilor înscrişi pe listele permanente la alegerile prezidenţiale este de 346.175 de alegători, până la ora prânzului votând 58.285 pe listele permanente, 9.754 pe listele suplimentare, iar urna mobilă a fost solicitată de 772 de persoane.

Din totalul de 68.811 votanți, cei mai mulţi care au ieşit la vot au fost cei din mediul rural, respectiv 41.102, iar în mediul urban erau 27.709 care ajunseseră la secțiile de votare.

După cinci ore de la deschiderea secțiilor de votare, prezenţa la urne era de 19,87 la sută, urnele urmând a se închide la ora 21:00.

Dacă în țară secțiile de votare sunt deschise doar în ziua de duminică, românii din străinătate au putut să-l aleagă pe cel care care să le reprezinte interesele, pentru următorii cinci ani, încă de vineri, 22 noiembrie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți