3.1 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primarul Slatinei și deputatul Gigel Știrbu, printre primii politicieni ai județului care au ales președintele țării

- Advertisement -

Turul I al alegerilor prezidențiale se desfășoară duminică, 24 noiembrie, iar printre cei mai matinali din județul Olt care s-au prezentat la urne pentru a alege președintele României au fost Mario De Mezzo, primar al municipiului Slatina, și Gigel Știrbu, deputat PNL de Olt.

Liberalii s-au prezentat la o secție de votare de la Școala Gimnazială „George Poboran” din Slatina.

„Am venit să votez pentru viitorul României și al copiilor noștri. Am votat cu candidatul cel mai pregătit, cel care ar ști să ne apere și în cazul în care România ar intra într-un război, dar care înțelege și că antreprenorii sunt coloana vertebrală a economiei românești și va face tot ce poate, din poziția de președinte, să susțină economia și antreprenoriatul român”, a declarat Mario de Mezzo, primarul municipiului Slatina.

„Pentru mine este o zi specială! Fiul meu cel mic a votat pentru prima dată, iar eu am votat pentru un candidat care să-mi ofere garanția atât mie cât și tuturor românilor că voi trăi într-o țară care are granițele apărate. Am votat un om, un candidat care îmi oferă garanția că respectă toți românii, indiferent unde se află ei pe această planetă. Am votat un candidat care iubește familia românească, iubește tradițiile românești. Am votat pentru un candidat bine pregătit, care îmi oferă mie și nouă tuturor românilor garanția că România va fi o țară europeană, o țară în care copiii noștri să-și dorească să rămână și nu o țară din care să-și dorească să plece. Din 1996, eu am votat, de fiecare dată, candidatul care a câștigat președinția. Sunt convins că și astăzi votul meu a mers către câștigător. Veniți la vot, dragii români, pentru că pentru votul dumneavoastră în ’89 au murit oameni”, a spus deputatul Gigel Știrbu, președintele liberalilor olteni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți