2.2 C
Slatina
miercuri,11 decembrie,2024

Ultimele Articole

„Slatina de poveste”, conceptul sărbătorilor de iarnă din acest an. Gașca Zurli, în concert în Ajunul lui Moș Nicolae, când se aprinde și iluminatul festiv

- Advertisement -

O nouă conducere la Primăria Slatina, o nouă gândire a evenimentelor dedicate anul acesta sărbătorilor de iarnă și organizate în municipiul reședință a județului Olt începând cu Ajunul lui Moș Nicolae și continuând până după Anul Nou. Legat de tot ce se va întâmpla în perioada imediat următoare a vorbit joi, 28 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, susținută de Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina, și desfășurată la sediul Primăriei. Dacă iluminatul festiv se va aprinde în seara zilei de 5 decembrie, în jurul orei 18:00, cu un concert extraordinar al îndrăgitelor personaje de la Gașca Zurli, în mai multe zone ale Slatinei vor avea loc diverse evenimente pe tot parcursul lunii decembrie. 

Așadar, nota Târgului de Crăciun din acest an va fi după un concept Hansel și Gretel care se numește „Slatina de Poveste”. Va acoperi mai toată Slatina, având în vedere că traseul va fi de pe Esplanadă unde există un patinoar, continuă la Prefectură unde este amplasat un brad a cărui înălțime este de 23 de metri, apoi la Fântâna Speranței unde Moș Crăciun se va întâlni cu copii, destinația următoare fiind Casa de Cultură a Tineretului, pentru ca ultima oprire să fie în Parcul Tineretului. Aici o să fie un loc de joacă, un spațiu de agrement cu o suprafață de 900 de metri pătrați, cu o zonă gastronomică pe Aleea Eroilor. Totodată, din magia sărbătorilor de iarnă din acest an de la Slatina nu va lipsi nici traseul special pe care îl va face autobuzul lui Moș Crăciun. În mai multe zile au loc și programe artistice cu copii talentați, cei mai mulți fiind de pe plan local.

„Anul acesta, Târgul de Crăciun, tradițional, am încercat să-l gândim un pic diferit și să venim cu o notă de prospețime în Slatina, și conceptul pe care l-am gândit se numește «Slatina de poveste» și este un concept de Hansel și Gretel. Stabilim un traseu care acoperă toată Slatina, și, din loc în loc, presărăm firimituri, astfel încât oamenii să poată urmări acest traseu și să ajungă dintr-un loc în altul al acestei povești. Începe la Esplanadă, cu un patinoar de 400 de metri pătrați, continuă spre Prefectură cu cel mai mare brad din sudul țării ce măsoară 23 de metri înălțime care va fi amplasat pe platoul Prefecturii cu un diametru la bază de 8 metri și care va da, cu siguranță, o notă nouă municipiului Slatina. Continuă cu Căsuța lui Moș Crăciun la Fântâna Speranței unde moșul se va întâlni cu copiii în căsuța lui, care va fi aranjată și decorată foarte frumos, în spiritul Crăciunului, și copiii vor putea înmâna scrisorile lor Moșului, să-i spună care le sunt dorințele, iar Moșu’ să-i întrebe dacă au fost cuminți și dacă merită cadourile pe care și le doresc. La Casa de Cultură a Tineretului vom avea o scenă și un loc de joacă amenajat pentru cei mai mici dintre copii, carusel, trenuleț, dar din cele micuțe, și toată «Slatina de poveste» se încheie la Parcul Tineretului unde va fi amenajat un loc de joacă, un spațiu de agrement cu o suprafață de 900 de metri pătrați, cu o zonă gastronomică pe Aleea Eroilor, un spațiu de căsuțe de lemn pentru comercianți și spațiu de distracție pentru tinerii și adulții municipiului Slatina. În zona Esplanadei vom avea, de asemenea, în zilele de 13, 14, 15, 20, 21, 22 decembrie, programe de aproximativ 30 de minute între orele 18:00 și 20:00, în care coruri, ansambluri, trupe, artiști, grupuri de elevi de la Palatul Copiilor «Adrian Băran», Grupul Bujorelul, Corul Bisericesc Slatina, Corul Millennium, Corul Nicolae Coastă, Grupul Vocal Plai Oltean, dar și artiști locali vor veni și vor susține aceste concerte pentru locuitorii municipiului Slatina. Am încercat să integrăm, în acest program artistic, toate grupurile locale din Slatina și chiar și din împrejurul Slatinei. Cam acesta este conceptul. Ce pot să vă spun, de asemenea, și cred că o să le placă, în special, copiilor, iluminatul festiv va porni de Sfântul Nicolae, pe 5 decembrie, de la Casa de Cultură a Tineretului, într-un concert despre care anticipez că va fi extraordinar, susținut de Gașca Zurli. Vom închide, probabil, nu probabil, sigur vom închide Ecaterina Teodoroiu și A. I. Cuza în zona Casa de Cultură a Tineretului până la sensul giratoriu spre Fabra, astfel încât copiii să poată veni în număr cât mai mare să se bucure de acest concert. 5 decembrie este ziua în care dăm oficial startul sezonului de sărbători și conceptului pe care îl avem «Slatina de poveste». De asemenea, pentru a aduce magia sărbătorilor în rândul celor mici și al locuitorilor muncipiului Slatina vom avea un traseu special pentru autobuzul lui Moș Crăciun, care abia așteaptă să bucure din nou locuitorii municipiului Slatina”, a declarat edilul Mario De Mezzo.

Iar surprizele pentru slătineni nu se opresc aici, primarul anunțând că și în Noaptea dintre Ani va fi un concert, însă nu a dezvăluit prea multe detalii despre ce va fi atunci.

„În Slatina, Revelionul este anul acesta un concept nou, care cu siguranță le va plăcea. Va fi în Parcul Tineretului, cu siguranță. Am plasat parcul de distracție pe terenul fostei unități militare ca să putem lăsa parcarea liberă. Am văzut că a funcționat foarte bine în felul acesta la «Oltenii și… restu’ lumii». Vom face la fel, dar pe lângă concertul tradițional, pe care cu siguranță îl vom avea și noi ca primărie, va urma o surpriză care va introduce acest concept nou pe care l-am gândit împreună cu colegii mei și care cu siguranță le va plăcea slătinenilor foarte mult. Deci îi invit să nu-și facă planuri multe de Anul Nou, pentru că va fi ceva nou și foarte frumos în municipiul Slatina. Sper să putem sărbători împreună până dimineața”, a subliniat De Mezzo.

Întrebat de jurnaliști, edilul a vorbit și despre bugetul alocat pentru „Slatina de poveste”, cu tot ce ține de costuri pentru amenajarea și montarea decorațiunilor luminoase, plus concerte, care este de 60.000 de euro. În acest an nu a fost cheltuit niciun ban pe achiziționarea de decorațiuni noi, fiind folosite cele din anii trecuți.

„Nu am dat niciun leu pe achiziţii pentru iluminatul festiv, am folosit doar ceea ce am găsit. Singurul cost a fost pentru amenajare, de 155.500 de lei, amenajare şi decorare pentru «Slatina de poveste». Tot costul acestui concept «Slatina de poveste» este de 60.000 euro, concerte, iluminat festiv, tot”, a declarat Mario De Mezzo.

Tradiția este păstrată și anul acesta, la sediul Primăriei Slatina, în perioada sărbătorilor, fiind aşteptaţi aproximativ 2.500 de colindători.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți