5 C
Slatina
joi,26 decembrie,2024

Ultimele Articole

Noi infracțiuni constatate în timpul alegerilor parlamentare. Un slătinean ar fi fotografiat buletinul de vot într-o secție din Slatina

- Advertisement -

Datele centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Olt, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne în context electoral, arată că până la ora 19:00 a zilei în care s-au desfășurat alegerile parlamentare nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot. Însă, s-au mai constatat noi infracțiuni, una fiind în cazul unui slătinean care ar fi fotografiat buletinul de vot într-o secție din Slatina.

Potrivit inspectorului Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Centrului de Comunicare Județean Olt, de la începerea votării au fost primite 15 sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu alegerile parlamentare, șapte s-au confirmat, patru nu s-au confirmat, trei sunt în curs de verificare, iar o sesizare a fost trimisă pentru verificare către Biroul Electoral Județean Olt.

Polițiștii au întocmit dosare penale cu privire la patru posibile infracțiuni și au aplicat trei sancțiuni contravenționale – avertisment, pentru contravenții legate de procesul electoral.

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slatina, ar fi fotografiat buletinul de vot la o secție de votare din municipiul Slatina. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă, iar bărbatul a fost sancționat contravențional, cu avertisment, conform Legii 208/2015”, a declarat reprezentantul centrului.

Surse spun că acesta nu și-ar fi dat telefonul pe silențios, iar în momentul când a fotografiat buletinul de vot în cabină totul s-a auzit, președintele secției de votare, cea cu numărul 7 de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, sesizându-se și anunțând oamenii legii.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați de către președintele secției de votare 66, din Balș, cu privire la faptul că buletinele de vot SPECIMEN, afisate la intrarea în secție, lipsesc. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru furt, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

De asemenea, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane ar oferi bani cetățenilor din orașul Scornicești pentru a vota un anumit partid politic. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru coruperea alegătorilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Potrivit sursei citate, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale este verificată cu operativitate de echipele MAI, indiferent de persoanele implicate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți