Pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime, o autospecială pentru primă intervenție și un echipaj SMURD, au intervenit sâmbătă noaptea pe strada Cireașov, ddn municipiul Slatina, pentru a stinge incendiul puternic ce a izbucnit la o hală.
Apelul la numărul de urgență 112 a venit în jurul orei 22:00, iar sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta la acoperișul halei, cu suprafața de aproximativ 300 de metri pătrați și la materialele depozitate în interior.
„În hală își desfășurau activitatea mai multe societăți comerciale, existând posibilități de propagare a focului la electrocasnice, echipamente, material lemnos, piese auto și obiecte de mobilier. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, concomitent cu protejarea vecinătăților, reușind lichidarea incendiului în limitele găsite. Misiunea a durat aproximativ o oră”, a declarat căpitanul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Potrivit sursei citate, în urma incendiului au ars aproximativ 100 de metri pătrați din acoperișul halei și materialele lemnoase din interior.
Din cercetările pompierilor, Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului lăsat nestins într-o sobă.
Pentru a preveni astfel de evenimente nedorite, salvatorii au câteva recomandări pentru olteni
– Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi încăperea;
– Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;
– Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.