Grav accident de circulație în seara zilei de luni, 16 decembrie 2024, în jurul orei 19:15, pe o stradă din comuna olteană Traian. Un bărbat de 63 de ani a decedat după ce a fost izbit în plin de un autoturism condus de un tânăr, pietonul angajându-se, se pare, neregulamentar în traversarea drumului.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 28 de ani, din comuna Traian, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical sosit la fața locului, fiind declarat decesul acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Potrivit unor surse, pietonul s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii, moment în care a fost acroșat de autoturism, șoferul acestuia neputând evita impactul.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.