Producția de carne a României a scăzut în noiembrie 2024 la toate speciile de animale și păsări în comparație cu luna precedentă, cu excepția ovinelor și caprinelor, unde s-a înregistrat o creștere de 4,45%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Astfel, în noiembrie 2024, au fost sacrificați 312.000 de porci, în scădere cu 9,03%, comparativ cu luna octombrie 2024, când au fost sacrificate 343.000 de animale. Față de aceeași perioadă a anului 2023, numărul de sacrificări a fost mai mare cu 5,4% (de la 296.000 de capete). Producția de carne de porc a totalizat 28.434 tone în noiembrie 2024, în scădere cu 7,2% față de octombrie, dar în creștere cu aproape 9,5% față de luna similară din 2023.
La carnea de pasăre, producția a scăzut în noiembrie 2024 atât raportat la octombrie, cu 9,19%, dar și comparativ cu luna similară din 2023, cu 1,05%.
Datele statistice arată că în penultima lună a anului trecut au fost sacrificate 26,585 milioane de păsări, în scădere cu 11,31% față de luna anterioară (29,976 milioane capete) și cu 1,78% comparativ cu noiembrie 2023 (27,068 milioane capete).
În ceea ce privește producția de carne de bovine, aceasta a totalizat în luna noiembrie a acestui an 6.639 de tone, în scădere cu 4,58% față de octombrie 2024, când a fost înregistrată o producție de 6.958 tone carcasă. Față de noiembrie 2023, când s-au consemnat 6.870 tone carcasă, a fost o scădere cu 3,36%.
În perioada analizată, numărul bovinelor sacrificate a ajuns la 41.000 de capete, în scădere cu 4,65% față de 43.000 de capete înregistrate atât în luna octombrie 2024, cât și în noiembrie 2023.
La ovine și caprine, greutatea în carcasă a înregistrat creștere în noiembrie 2024, însă numărul de animale sacrificate a scăzut raportat la luna anterioară.
Producția de carne de ovine și caprine a urcat cu 4,45% în noiembrie 2024, la 4.557 de tone, de la 4.363 tone în octombrie 2024. Raportat la noiembrie 2023, producția de carne de ovine și caprine a scăzut cu 4,74%.
Potrivit INS, în noiembrie 2024 au fost sacrificate 313.000 de oi și capre, mai puține cu 2,8% decât în octombrie 2024, când au fost consemnate 322.000 de animale. În noiembrie 2023, numărul ovinelor și caprinelor sacrificate a totalizat 325.000.