Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna olteană Vădăstrița, este căutat de polițiștii din județ, care în urmă cu două zile ar fi plecat voluntar de la domiciliul său și până acum nu s-a mai întors.
Fiica acestuia este cea care în după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 ianuarie 2025, i-a anunțat dispariția, având în vedere că tatăl său nu a mai venit acasă.
„La data de 18 ianuarie, în jurul orei 16:15, polițiștii Secției de Poliție Rurală 10 Vișina au fost sesizați, de către o tânără, din comuna Vădăstrița, județul Olt, cu privire la faptul că, la data de 16 ianuarie, tatăl său, Cornel Delcea, în vârstă de 57 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliul comun și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime aproximativ 1,75 metri, greutate aproximativ 85 de kilograme, ochi albaștri, față ovală, păr șaten, tuns scurt. La momentul plecării, bărbatul purta ochelari, o jachetă gri închis, blugi albaștri, pe cap purta o șapcă neagră, iar în picioare purta pantofi negri”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Olt.
Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea bărbatului dispărut de două zile sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.