Grav accident de circulație în seara zilei de luni, 20 ianuarie 2025, în jurul orei 17.55, pe Drumul Național 54 A, în comuna Orlea. O femeie din localitate a fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr originar dintr-o localitate doljeană. Din păcate, aceasta și-a pierdut viața în urma impactului.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 31 de ani, din orașul Dăbuleni, judetul Dolj, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un pieton, respectiv o femeie de 47 de ani, din comuna Orlea. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Potrivit unor surse, se pare că femeia se afla în zona unei treceri de pietoni, însă nu se știe dacă aceasta traversa regulamentar sau urma să se angajeze în traversarea drumului printr-un loc nepermis, acest lucru urmând a fi stabilit de oamenii legii în timpul cercetărilor.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Este al patrulea accident mortal produs, în ultima săptămână, pe un drum din județul Olt, în accidentul din comuna Stoicănești pierzându-și viața două persoane, în altul din comuna Grădinari o altă persoană, în cel din orașul Corabia un tânăr de 18 ani și cel din seara zilei de luni, 20 ianuarie, din comuna Orlea, în care a murit o femeie din localitate.