Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au reținut joi, 23 ianuarie, permisul de conducere al unui tânăr de 22 de ani, ca urmare a comportamentului agresiv manifestat de acesta în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 7, în localitatea vâlceană Căciulata.
Cercetările au stabilit că șoferul era din comuna olteană Găneasa, incidentul fiind sesizat de un alt participant la trafic prin aplicația e-SAR. Conducătorul auto nu doar că a rămas fără permis, dar s-a ales și cu o amendă de 810 lei.
„Incidentul a fost sesizat de un alt participant la trafic prin intermediul aplicației ‘e-SAR’. În urma constatării abaterilor, conducătorul auto, domiciliat în comuna Găneasa, județul Olt, a fost sancționat contravențional cu o amendă de 810 lei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 30 de zile”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Vâlcea.
Sursa citată mai arată că șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru a asigura siguranța pe drumurile publice.