De luni, 17 februarie, și până la începutul ultimei luni a verii anului 2025, respectiv până în data de 3 august, aproximativ 30 de elevi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani vor desfășura stagiul de practică în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională – 17 februarie – 23 martie, respectiv structurilor de ordine publică – 24 martie – 3 august, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Olt, elevii, în număr de 29 mai exact, vor participa la toate activităţile desfăşurate în cadrul instituției Ministerului Afacerilor Interne din teritoriu, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa stagiului de practică.
„Acest stagiu are un caracter practic aplicativ, iar elevii urmează să fie coordonaţi şi îndrumaţi pe toată perioada de tutori profesionali, din rândul personalului cu experiență în îndeplinirea misiunilor specifice Jandarmeriei Române”, transmit reprezentanții IJJ Olt.
Sursa citată mai arată că viitorii jandarmi vor pune în practică, în această perioadă, noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, vor aprofunda cât mai bine aspectele legate de munca de jandarm, urmând ca la sfârşitul perioadei fiecare să fie evaluat asupra modului de desfăşurare a stagiului.