Marius Oprescu, președintele CJ, a declarat că pe drumurile județene care tranzitează Oltul se circulă în condiții de iarnă, după ce în ultimele mai bine de 24 de ore a nins.
Stratul de zăpadă nu este prea mare, undeva la trei – patru centimetri, fapt de nu a permis intervenția cu utilaje de deszăpezire, însă pe șosele s-a aruncat cu o cantitate semnificativă de material antiderapant.
„Cu siguranță a avut loc această acționare de deszăpezire pe drumurile județene. Am și fost informați cu două – trei zile înainte că urmează o perioadă de iarnă în județul Olt. Așa cum știți, județul Olt are aproximativ 1.200 de kilometri de drum județean. Este greu să îi faci pe toți în același timp. Oamenii trebuie să știe că atunci când pleacă de acasă în condiții de iarnă trebuie să fie pregătiți și să adapteze viteza la condițiile de drum”, a declarat Marius Oprescu, președintele forului județean.
Șeful Consiliului Județean, cea mai importantă instituție administrativă din Olt, a mai spus că în județ nu au existat probleme majore din punct de vedere al desfășurării traficului rutier, și doar că în unele zone au existat porțiuni de drum pe care s-a format gheață peste care apoi s-a depus strat de zăpadă, însă s-a acționat imediat în acestea, fiind împrăștiat material antiderapant.
Pe drumurile naționale, europene, dar și pe Drumul Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești au acționat echipele de drumuri ale Secției de Drumuri Naționale Slatina și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, fără a fi înregistrate, de asemenea, probleme majore.
FOTO: Imagine reprezentativă