-6.1 C
Slatina
sâmbătă,22 februarie,2025

Ultimele Articole

VIDEO. O casă nelocuită, din Șerbănești, distrusă de un incendiu de proporții. Acoperișul altei locuințe a luat și el foc

- Advertisement -

Pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au intervenit, în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 10:00, în comuna Șerbănești, la un incendiu puternic produs la o locuință și propagat la casa aflată în imediata apropiere. În sprijinul echipelor de intervenție a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Movileni, cu o autospecială de stingere.

O casă nelocuită a fost distrusă în totalitate, în timp ce acoperișul imobilului învecinat a luat și el foc.

Căpitanul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că, la sosirea echipajelor de salvatori, ardea generalizat o locuință nelocuită și incendiul se propagase și la acoperișul de la casa învecinată.

Focul a fost stins după aproape două ore de intervenție continuă. Un scurtcircuit electric a fost cauza probabilă a izbucnirii incendiului.

„În urma evenimentului au ars: casa nelocuită în totalitate și aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul locuinței învecinate. Misiunea a durat aproximativ două ore. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător”, a precizat reprezentantul ISU Olt.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente neplăcute, pompierii olteni reamintesc principalele măsuri de prevenire: nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat; nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți