12.9 C
Slatina
marți,20 mai,2025

Ultimele Articole

Peste 5.300 de lei salariul unui oltean care lucrează în industrie și construcții. Cât au câștigat angajații din celelalte domenii

- Advertisement -

Salariul mediu net al unui angajat din judeţul Olt a fost de 4.883 lei în ultima lună a anului trecut şi a crescut cu 10,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, când a fost de 4.404 lei. De asemenea, a crescut cu 7,3 la sută faţă de luna martie 2024, când era de 4.549 lei, potrivit cifrelor centralizate de angajații Direcţiei Regionale de Statistică. Acest lucru a făcut ca Oltul să ocupe locul 16 în clasamentul județelor ordonate descrescător, privind câştigul salarial. Cei mai mulţi bani au fost câştigați de un salariat oltean care lucrează în domeniul industrie și construcții.

Un angajat din acest domeniu a avut un salariu de peste 5.300 de lei, creșterea câștigului în domeniul industrie și construcții fiind în decembrie 2024 cu peste 16% față de luna anterioară.

„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a scăzut cu 3,7 la sută (3.998 lei faţă de 4.150 lei), în industrie şi construcţii a crescut cu 16,1% (5.305 lei versus 4.570 lei), iar în sectorul servicii s-a înregistrat o creștere cu 0,9 la sută (4.638 lei față de 4.597 lei). Cel mai mare câştig salarial mediu net obținut în luna decembrie a anului trecut s-a regăsit pe ramura industrie şi construcţii, respectiv 5.305 lei”, spun statisticienii olteni.

Din păcate, în ultima lună a anului trecut, efectivul salariaţilor din judeţ a fost în scădere. Numărul angajaţilor a fost de 77.271 persoane, mai mic cu 125 de persoane faţă de luna decembrie a anului 2023, când numărul acestora a fost de 77.396. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,3%.  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți