8.3 C
Slatina
luni,10 martie,2025

Ultimele Articole

Băiețel de 11 ani, lovit de un autoturism pe bulevardul A. I. Cuza din Slatina. Era pe trecerea de pietoni, însă o traversa pe bicicletă

- Advertisement -

Accident de circulație pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Slatina, în după-amiaza zilei de vineri, 7 martie 2025, în jurul orei 17:10. Un copil a fost acroșat de o mașină în timp ce se afla pe trecerea de pietoni pe care o traversa, în timp ce se afla pe bicicletă.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Lovit de autoturism, băiatul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu biciclist, în vârstă de 11 ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, minorul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Oamenii legii au întocmit dosar penal, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Investigațiile sunt continuate de polițiștii rutieri, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.

FOTO: Imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți