Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat, în a doua lună a acestui an, peste 240 de controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice fiind construcțiile, comerțul cu amănuntul și transportul rutier de mărfuri și persoane. S-au constatat peste 260 de deficiențe pentru care au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, zece dintre acestea fiind amenzi în cuantum de peste 46.000 de lei.
„În total, în luna februarie 2025, au fost efectuate 246 de controale, s-au identificat 263 de deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 53 de sancțiuni, din care 43 de avertismente și zece amenzi în valoare totală de 46.500 lei”, a declarat Bogdan Țucă, purtător de cuvânt al ITM Olt.
Sursa citată mai spune că, luna trecută, au fost comunicate ITM Olt și șase evenimente, soldate cu cinci persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă și o persoană decedată. Este vorba despre bărbatul de 60 de ani, șef al unuia dintre cele două trenuri marfare care s-au izbit violent la ieșirea din Halta Mihăești, după ce două vagoanele ale unuia dintre ele au deraiat, iar o bară metalică a străpuns pur și simplu cabina locomotivei în care acesta se afla.
Cât despre cele mai frecvente deficiențe constatate de inspectorii de muncă olteni acestea au fost: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic.