-1 C
Slatina
marți,18 martie,2025

Ultimele Articole

Bărbat de 57 de ani, din Obârșia, arestat după ce a provocat un eveniment rutier pe un drum comunal din afara localității Urzica. Avea permisul auto anulat și a refuzat testarea cu etilometrul

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut duminică, 16 martie 2025, un bărbat de 57 de ani, din comuna Obârșia, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar ulterior a fost arestat preventiv. Acesta a provocat un eveniment rutier pe un drum comunal din afara localității Urzica, autoturismul pe care îl conducea intrând în coliziune cu o altă mașină condusă regulamentar de un tânăr din Urzica, în fața sa.

Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilometru, dar și să-i fie prelevate probe biologice de sânge la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, oamenii legii constatând și că acesta avea permisul de conducere anulat.

„În fapt, la data de 16 martie 2025, în jurul orei 14:55, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că pe Drumul Comunal 135, în afara comunei Urzica, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina, care, din primele verificări, au stabilit faptul că un bărbat de 57 de ani, din comuna Obârșia, în timp ce conducea un autoturism pe DC 135, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de către un bărbat de 39 de ani, din comuna Urzica. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că bărbatul de 57 de ani avea permisul de conducere anulat. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilometru, cât și prelevarea de mostre biologice la o unitate spitalicească, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

În urma probatoriului administrat, în aceeași zi de duminică, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele olteanului din Obârșia a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Luni, 17 martie 2025, bărbatul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Corabia, care au admis propunerea procurorilor Parchetului Slatina și au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta. Decizia instanței de judecată nu este definitivă, putând fi contestată, lucru ce nu s-a întâmplat până în dimineața zilei de marți, 18 martie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți