- Advertisement -
Casa de Cultură din orașul Corabia găzduiește sâmbătă, 12 aprilie 2025, un spectacol folcloric prilejuit de lansarea albumului „Aș face un târg în viață” semnat de îndrăgita interpretă de muzică populară Carmen Budulan, originară din urbea de la malului Fluviului Dunărea. Alături de corăbiancă vor fi mai mulți artiști consacrați ai folclorului românesc, dintre aceștia amintindu-i pe Neta Soare, Constantin Enceanu, Constantin Măgureanu, Violeta Constantin și corăbianca Loredana Streche.
„Vă aștept cu drag la spectacolul de lansare al noului meu album de muzică populară «Aș face un târg cu viața»! Vă mulțumesc pentru susținere și abia aștept să ne vedem!”, este invitația lansată de Carmen Elena Budulan pe pagina sa oficială de Facebook.
Reprezentanții Serviciului Cultural al Primăriei Corabia au transmis despre același eveniment: „(…) Vă invităm la un regal folcloric prilejuit de lansarea albumului ‘Aș face un târg cu viața’ al îndrăgitei artiste Carmen Budulan, membru al Ansamblului ‘Doina Oltului’. Împreună cu invitații de seamă, artiști valoroși ai muzicii populare românesti, artista ne promite o seară de neuitat! Programul este sprijinit de Primăria Corabia Serviciul Cultural – Casa de Cultură din Corabia. (…) Vă așteptăm cu drag!”.
Intrarea este liberă la spectacolul ce va începe la ora 18:00, iar pe lângă artiștii deja menționați în spectacol vor mai evolua și Rodica Mitran, Rodica Stăncioi Belu, Adrian Belu, Mihai Barbu, olteanul Florin Grigore din comuna Obârșia, Grupul vocal „Mândruțele de la Olt” din Perieți și dansatorii Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție subordonată Consiliului Județean Olt.
Prezentator va fi Diana Dimulescu și colaboratorii Zenit Concert, Flori cu Flori.
Sursă foto: Carmen Elena Budulan – Facebook
- Advertisement -