12.3 C
Slatina
marți,1 aprilie,2025

Ultimele Articole

Prezidențiale 2025. Crin Antonescu: Susținerea mea de către conducerea PSD a fost până în prezent impecabilă

- Advertisement -

Candidatul Alianței ”România Înainte” la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că, din punctul său de vedere, susținerea sa de către PSD a fost până în prezent impecabilă.

‘Susținerea mea de către conducerea PSD, conducerea centrală și conducerile județene, a fost până în prezent impecabilă, din punctul meu de vedere. Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a făcut de două săptămâni, aproape în fiecare zi, declarații nete, tranșante și a fost alături de mine la Târgoviște, la Suceava, în Prahova. În plus, aș vrea să precizez faptul că, pentru mine, prezența domnului profesor Dîncu este întru totul emblematică pentru PSD și pe mine mă onorează’, a spus Crin Antonescu, într-o conferință de presă.

Totodată, Antonescu a susținut că este singurul candidat care este sigur că va intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

‘Tot ce pot să spun (…) este că, după părerea mea, nimeni, în acest moment, în afară de mine, nu e sigur că intră în turul doi’, a spus Crin Antonescu, referindu-se la principalul său contracandidat în competiția electorală.

Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit organizatorilor, venite din toate județele Transilvaniei, au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting de susținere a lui Crin Antonescu în cursa prezidențială.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți