„Primarul Slatinei, Mario De Mezzo își dovedește încă o dată, incompetența administrativă!”, așa își începe declarația prefectul de Olt Cosmin Floreanu la adresa edilului despre care a spus că vrea să scape de problema în care singur s-a băgat.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, edilul municipiului Slatina a dat o hotărâre de CL în vederea înființării unui centru medical, deși nu are cadru legal.
„A venit la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice al Județului Olt, din luna martie, și a încercat să scape de o problemă pe care singur a creat-o. Realitatea este că a dat o hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea unui centru medical pentru care nu are cadru legislativ! Pentru că a expus această problemă în fața persoanelor vârstnice, chiar dacă nu știe nici măcar ce act normativ vrea sa modifice, eu m-am documentat și i-am trimis o adresă la Ministerul Sănătății!Ceea ce trebuie să înțeleagă primarul Mario De Mezzo este că vremea spectacolului de pe TikTok a trecut, este primar ales de cetățenii municipiului Slatina să dezvolte această comunitate, nu să umble prin toalete publice, să facă poze cu măslinii și să ne prezinte proiecte virtuale! Administrația liberală virtuală este un dezastru pentru Slatina, iar primarul De Mezzo trebuie să se apuce de treabă și să nu mai vândă iluzii!”, este mesajul transmis de Cosmin Floreanu, prefectul județului, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.