Conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), în perioada 7 – 13 aprilie 2025, și în județul Olt a fost desfășurată acțiunea „Speed”, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, 112 conducători auto fiind scoși din trafic după ce au fost depistați cu viteză excesivă pe drumurile publice care tranzitează județul.
„Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acționat cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare. Scopul principal a fost reducerea numărului accidentelor grave de circulație cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, dar și conștientizarea tuturor participanților la trafic asupra riscurilor reale pe care le implică graba și lipsa de prudență”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
În urma activităților desfășurate, pentru depășirea limitei legale de viteză au fost aplicate 548 de amenzi. De asemenea, au fost reținute 112 permise de conducere, din care 103 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 kilometri pe oră și nouă pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 de kilometri pe oră.
În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, la nivelul județului Olt, pe fondul vitezei neregulamentare, s-au produs zece accidente rutiere, în urma cărora o persoană a decedat și două au fost rănite grav.
Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.
Iar pietonilor le recomandă să respecte regulile de circulație aplicabile lor: aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.