- Advertisement -
Ion Doldurea, primar al municipiului Caracal, a declarat că în urmă cu un an, în urbe, începeau lucrările de modernizare și extindere a sistemului de iluminat public în vederea creșterii eficienței energetice. Proiectul a fost finalizat în luna martie a acestui an, valoarea sa fiind de aproximativ un milion de euro, finanțarea sa fiind cu fonduri nerambursabile.
„Prin acest proiect am redus cu peste 40% costurile facturilor la energie electrică pentru iluminarea orașului și am extins rețeaua în zone insuficient luminate”, a declarat edilul Ion Doldurea.
Investiția de aproximativ un milion de euro a constat în montarea a 2.046 de corpuri de iluminat LED cu eficienţă ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene. Totodată, s-au realizat fundaţii, stâlpi, elemente de susţinere a liniilor, instalaţii de legare la pământ.
Prin același proiec s-au mai montat console, accesorii, conductoare, izolatoare, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare utilizate pentru iluminatul public.
- Advertisement -