Polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra Olt au oprit în noaptea de luni spre marți, 14 spre 15 aprilie 2025, în jurul orei 02:00, pentru control, pe strada Izvorul Rece, din orașul Piatra Olt, un autoturism condus de către un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când au observat că șoferul se urcase la volanul mașinii, deși consumase băuturi alcoolice în exces.
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,80 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Polițiștii continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea situației de fapt.