Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului ‘Rabla’ 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele documente: cererea de validare a producătorului, completată integral prin tehnoredactare, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere; actul de identitate al reprezentantului legal al producătorului/împuternicitului acestuia; actul de reprezentare/împuternicire al reprezentantului legal al producătorului/împuternicitului acestuia; certificatul constatator/furnizare informații emis de către oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul social producătorul, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare (este acceptată și varianta Infocert).
De asemenea, va fi nevoie de actul doveditor al calității de constructor de autovehicule, importator de autovehicule noi sau de reprezentant autorizat al constructorului/importatorului, iar în cazul în care acesta este redactat într-o limbă străină, trebuie prezentată traducerea autorizată).
Alte documente necesare: certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele producătorului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele producătorului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are sediul solicitantul, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, emis pe numele producătorului de către AFM, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare; dovada deschiderii contului la Trezoreria Statului cu extensia 50.70.24 ‘Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanțare sau cofinanțare nerambursabilă a proiectelor pentru protecția mediului’.
Validarea producătorilor se va face prin intermediul aplicației de pe site-ul AFM.
La ediția 2025 a programului ‘Rabla’, cuantumurile ecotichetelor sunt: 37.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete; 120.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric, pentru instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale.