Scrutinul electoral organizat pentru primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 4 mai 2025, când oltenii au fost chemați din nou la vot, a debutat în județul Olt la ora 07:00 a dimineții.
Cifrele Autorității Electorale Permanente aratău că în primele trei sferturi de oră de la deschiderea celor 381 de secții de votare înființate în județ, la urne au fost un număr de 6.437 votanți, prezența fiind de 1,87 %. Oltul este din nou unul dintre județele fruntașe la nivel naționale privind prezența la vot.
Dintre votanții care au ales deja viitorul președinte, pentru următorul mandat de cinci ani, 3.717 au fost din mediul rural și 2.720 din urban. Din totalul de 344.860 de alegători înscriși pe listele permanente, până la ora 07:45 votaseră 5.012, 1.424 de votanți erau pe listele suplimentare și un oltean ceruse urna mobilă pentru a-și exprima opțiunea de vot la alegerile prezidențiale.
La nivelul județului Olt au loc și alegeri locale parțiale pentru primar în comunele Iancu Jianu și Mihăești.
În Iancu Jianu, unde sunt trei secții și prezența la urne era de 2,88 la sută. Pe listele permanente sunt înscriși 3.437 de persoane, pe liste permanente votând 95, iar pe listele suplimentare patru. Așadar, în total, în acest interval orar au fost 99 de alegători, niciunul nesolicitând urna mobilă.
Iar la Mihăești, unde sunt două secții, prezența la urne era de 5,81%. Pe listele permanente sunt înscriși 1.050 de persoane, pe liste permanente votând 49, iar pe listele suplimentare 12. Așadar, în total, în primele trei sferturi de oră de la deschiderea secțiilor au fost la vot 61 de alegători, niciunul nesolicitând urna mobilă.
Cele 381 de secții de votare din tot județul Olt vor fi deschise până la ora 21:00,