17.5 C
Slatina
marți,6 mai,2025

Ultimele Articole

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Premierul interimar – desemnat marți

- Advertisement -

Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială.

‘Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Marcel Ciolacu. Un premier interimar va fi desemnat în prima parte a zilei de mâine’, a transmis Administrația Prezidențială, după întrevederea celor doi.

Consiliul Politic Național al PSD a decis, luni, ieșirea partidului din coaliția de guvernare și faptul că Marcel Ciolacu va demisiona din funcția de premier.

‘Coaliția de guvernare nu are o legitimitate, cel puțin în această componență. Am propus colegilor mei ieșirea din coaliție, ceea ce duce la demisia mea din funcția de prim-ministru, lucru pe care o să îl fac după întâlnirea cu dumneavoastră. Am luat decizia că miniștrii PSD rămân să discute cu reprezentanții PNL, UDMR și cum se hotărăște așa se face (în privința interimatului miniștrilor – n.r.)’, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți