Consiliul Județean Olt a transmis joi, 8 mai 2025, că, în această săptămână, a dat ordinul de începere a lucrărilor de reparații la Policlinica Veche, din municipiul Slatina. În prezent, clădirea găzduiește servicii de sănătate publică și cabinete medicale.
Vor fi efectuate lucrări urgente de reparații a acestei instituții sanitare.
„În acest context, intervenim cu lucrări urgente de reparații, pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță și a oferi un mediu adecvat atât personalului medical, cât și pacienților. Lucrările presupun înlocuirea conductelor vechi (apă rece, caldă, menajeră și pluvială) – unele datând din anii ’70; refacerea hidroizolației terasei, din cauza infiltrațiilor care au afectat tavanele și pereții; reabilitarea instalațiilor de canalizare interioară și de la subsol, reparații locale – tencuieli, zugrăveli, gresie și faianță în zonele afectate; igienizarea subsolului – devenit un spațiu insalubru”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a CJ Olt.
Potrivit sursei citate, prin această intervenție, reprezentanții celei mai importante instituții administrative din județul Olt urmăresc să asigure siguranța și funcționalitatea unei clădiri unde se desfășoară activități medicale importante pentru comunitate.