24.8 C
Slatina
vineri,23 mai,2025

Ultimele Articole

ISU Olt. Concursul „Prietenii pompierilor” a adunat la start 40 de elevi de la unități școlare din patru localități

- Advertisement -

40 de elevi s-au întrecut, în dimineața zilei de vineri, 23 mai, la Concursul cu tematică de prevenirea incendiilor „Prietenii pompierilor”. Întrecerea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt și Inspectoratul Școlar Județean Olt și s-a desfășurat pe Stadionul „1 Mai” din municipiul Slatina.

Căpitanul Alin Băsășteanu a declarat că Concursul „Prietenii pompierilor” este dedicat elevilor din învățământul gimnazial și este organizat în scopul dezvoltării cunoștințelor din domeniul situațiilor de urgență.

Echipe de la unități școlare din patru localități s-au înscris la concurs.

„Echipajele, formate din câte nouă concurenți și o rezervă, au avut de parcurs o probă teoretică, cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor și două probe practice: pista cu obstacole și ştafetă de 400 metri, cu obstacole”, a spus reprezentantul ISU Olt.

Clasament final

Locul I – Școala Gimnazială Perieți Locul al II-lea – Școala Gimnazială Mărunței Locul al III-lea – Școala Gimnazială Schitu
Mențiune – Liceul Tehnologic Văleni

Felicitări tuturor participanților!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți