Au fost sute de persoane prezente în dimineața zilei de vineri, 23 mai 2025, la sediul Casei de Cultură a Tineretului din Slatina unde Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a organizat Bursa generală a locurilor de muncă. Însă, majoritatea dintre acestea au fost liceeni aflați în anii terminali, care urmează să se angajeze și au participat scurte instruiri, dar și persoane de vârsta a doua, chiar și pensionari, ce fie nu au un loc de muncă sau sunt beneficiari de ajutor social și au venit doar pentru a-și viza carnetul de șomer.
Unii dintre chiar au recunoscut că trebuie să aibă semnături de la trei angajatori ca să demonstreze că au fost în căutarea unui job. Mai ales că bifarea prezenței la eveniment este condiție obligatorie pentru șomerii indemnizați ca să poată primi indemnizația de șomaj în continuare.
Au fost totuși și câțiva tineri care s-au interesat de oferta educațională și cea a locurilor de muncă din sursă internă, dar și externă, puse la dispoziție de instituțiile Ministerului Afacerilor Interne – Poliție, Jandarmerie și Pompieri și Ministerului Apărării Naționale, prin Centrul Militar Județean Olt.
Deși la ora actuală numărul șomerilor este de aproximativ 8.100, rata șomajului fiind de 6,21% la sfârșitul lunii martie, oferta de joburi a fost la Slatina și Caracal de aproape 400, pusă la dispoziție de aproximativ 40 de angajatori.
„Astăzi are loc bursa locurilor de muncă în Slatina și Caracal. Oferta locurilor de muncă este variată. Avem un număr de 39 de agenți economici care au confirmat și participă la momentul ăsta în bursă. Numărul locurilor de muncă oferite în bursă este de aproximativ 400 de locuri, pe diverse meserii. Dintre ele sunt și cu studii superioare, în jur de 20 de locuri de muncă, oferite de diverse agenți economici. De asemenea, avem invitați în cadrul bursei și elevii din clasele terminale, de la liceele din județ, atât la Slatina, atât și la Caracal. Tot în cadrul bursei participă și reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale – Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Centrul Militar Județean, care prezintă o ofertă variată pentru locurile de muncă vacante care le au sau locurile din școlile care le au în subordine. Sunt mai puține locuri de muncă decât în alți ani, explicația fiind și de natură economică. Sunt un pic mai puține ca număr, în schimb sunt variate ca și ocupații. Ocupațiile sunt destul de diverse și, în special, pe calificării profesionale, unde chiar necesită studii de specialitate. Rata șomajului este mai mare decât la nivel național, probabil tot prin această lipsă de forță de muncă calificată. Agenții economici o simt la momentul ăsta”, a declarat Eleonora Narcisa Șerban, director executiv adjunct al AJOFM Olt.
Într-un final, potrivit datelor furnizate de reprezentanții AJOFM Olt la finalul bursei încheiată în jurul prânzului, 982 de persoane au fost prezente la bursă, iar 446 dintre acestea au fost selectate pentru interviu sau probă de lucru. În total, dintre cei 87 de agenți economici olteni contactați, 39 au fost prezenți la Bursa generală, cu un număr de 397 locuri vacante, 18 dintre ele fiind pentru șomerii cu studii superioare.