În seara zilei de marți, 27 mai, spre miercuri, 28 mai 2025, în zona de competență a Secției 1 Poliție Rurală Bobicești a avut loc o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, scopul acesteia fiind asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.
Străzile, dar și barurile din comuna Bobicești, au fost luate cu asalt de oamenii legii, pentru diverse nereguli constatate fiind aplicate, în doar câteva ore, 20 de amenzi.
„În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă sau în baruri, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. În cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, iar ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier, polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare și două cărți de identitate a vehiculului”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Polițiștii vor continua să desfășoare astfel de activități și în perioada următoare, în întreg județul Olt, scopul acestora nefiind acela de a da amenzi, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.