25.6 C
Slatina
duminică,1 iunie,2025

Ultimele Articole

Statistică. Județul Olt, vizitat de peste 3.500 de turiști în prima lună a primăverii

- Advertisement -

Județul Olt continuă să fie vizitat de turiști, deși obiectivele turistice le numeri pe degete. Cel puțin așa arată cifrele centralizate de reprezentanții Direcției Regionale de Statistică, care transmit că numărul de turiști cazați în unitățile de la noi în luna martie a acestui an a crescut cu aproximativ 3 la sută față de aceeași lună a anului 2024. Potrivit cifrelor oficiale, a fost o creștere de 2,9% față de luna martie a anului trecut, mai exact peste 3.500 de turiști.

Concret, au fost 3.550 de români sau străini care au venit pe meleagurile noastre în martie 2025 și au fost cazați în spațiile din județul Olt, în aceeași lună a anului 2025 fiind 3.450.

Din totalul acestor persoane, 3.235 au fost cazate în hoteluri, 85 în pensiuni turistice, 62 în vile turistice și șase în pensiuni agroturistice.

În a prima lună a primăverii, din păcate, înnoptările în structurile de primire turistică oltene au înregistrat o creștere de 24,5 la sută față de cele din martie anul trecut, respectiv 6.648 nopţi faţă de 8.807 nopţi.

Totodată, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare pentru luna martie a acestui an a fost de 24,5% pe total structuri de cazare turistică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți