19.5 C
Slatina
miercuri,11 iunie,2025

Ultimele Articole

1.822 de liceeni olteni înscriși să susțină probele scrise ale examenului de Bacalaureat din vară

- Advertisement -

Cursurile pentru elevii din clasele terminale de liceu, adică a XII-a și a XIII-a, s-au încheiat vineri, 6 iunie 2025, iar de marți 10 iunie, mai devreme cu o lună decât cum se întâmpla până acum un an aceștia au intrat în febra examenului maturității. Așadar, prima sesiune a examenului național de Bacalaureat a început, numărul total al liceenilor înscriși în Olt fiind de 1.822, atât din promoția curentă – 2025, cât și din promoțiile anterioare. În total, în județ sunt 27 centre de examen în care se dă BAC-ul.

La prima probă scrisă – proba E)a), cea la Limba și literatura română, sunt 1.667 de absolvenți de liceu înscriși, proba obligatorie a profilului – proba E)c), susținută la matematică și istorie, urmând a se desfășura miercuri, 11 iunie. Aici sunt înscriși 1.703 liceeni, în timp ce următoarea probă, la alegere a profilului și specializării – proba E)d), desfășurată vineri, 13 iunie, trebuie susținută de 1.689 de candidați care dau examen la fizică, biologie, chimie, geografie, logică, psihologie, economie, filosofie, sociologie și informatică.

Proba scrisă la Limba și literatura maternă va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale pe 16 iunie, la nivelul județului Olt neexistând liceeni ce dau această probă.

Rezultatele la probele scrise se vor afișa în data de 20 iunie, până la ora 12:00. Liceenii nemulțumiți de note și care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Acest lucru este o noutate în acest an școlar 2024 – 2025, rezultatele finale urmând a fi afișate pe 30 iunie.

Ediția din acest an a examenului maturității a început încă din iarnă.

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A a avut loc în perioada 27 – 29 ianuarie, 29 și 31 ianuarie fiind ziele când au fost evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care a fost susținută de elevii din partea minorităților naționale.

Totodată, în perioada 3 – 5 februarie, au fost evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, iar între 5 și 7 februarie liceenii olteni au fost în febra probei de evaluare a competențelor digitale – proba D.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în zilele în care se desfășoară probele scrise, ministerul pune la dispoziția celor interesați, între orele 08:00 – 16:00 (excepție face ziua de vineri, 13 iunie, când intervalul de funcționare este cuprins între orele 08:00 – 14:00), linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.

Menționăm că activitățile din cadrul examenului național de bacaluareat se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.

Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare va publica subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul de profil.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți