14.5 C
Slatina
sâmbătă,14 iunie,2025

Ultimele Articole

Absolvenții promoției 2025, așteptați la AJOFM Olt pentru a putea beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii

- Advertisement -

Reprezentanții Agenției Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță că îi așteaptă pe toți absolvenții instituțiilor de învățământ promoția 2025 să se înregistreze în termen de 60 de zile de la absolvire în evidențele instituției, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Acest demers este necesar pentru a putea beneficia gratuit de servicii specializate menite să îi ajute în integrarea pe piața muncii.

Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt, a declarat spune că prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, conform legislației în vigoare, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

„Menționăm că, în cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează începând cu ziua următoare datei absolvirii, stabilită conform Ordinului 3694 din 1 februarie 2024. De asemenea, elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ. Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”, anunță AJOFM Olt.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților promoției 2025 în evidenţele AJOFM Olt ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate; diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii; Curriculum Vitae; declarație pe proprie răspundere – privind starea de sănătate (anexa 1) – formular tipizat; acord de utilizare a datelor cu caracter personal (anexa 6) – formular tipizat.

După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare pentru o perioadă de 6 luni.

„Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj. De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de trei ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării (ISR – 660 lei)”, a mai spus Elena Iordache.

Sursa citată mai arată că informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/Indemnizații de șomaj si venituri de completare, sau pot fi obținute prin contactarea AJOFM Olt: „Este important ca tinerii absolvenți să profite de aceste oportunități și să înceapă activ parcursul lor profesional cu sprijinul specialiștilor din rețeaua națională a serviciilor publice de ocupare”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți