26.2 C
Slatina
duminică,15 iunie,2025

Ultimele Articole

PSD Olt: Tradițiile ne țin împreună și ne apropie de oameni

- Advertisement -

Săptămâna Rusaliilor a fost săptămâna în care în cinci localități ale județului a avut loc Festivalul „Călușul Oltenesc”, ajuns în anul 2025 la a cincia ediție. A început duminica trecută la Șopârlița, a continuat luni la Vișina, vineri a fost la Potcoava, sâmbătă a ajuns la Gura Padinii, iar în această duminică, 15 iunie, se desfășoară la Brebeni, unde una dintre cetele de călușari este cea a Grupului Vatra, venit din Torino – Italia, și ai cărui membri sunt români de-ai noștri. Însă, așa cum se întâmplă la fiecare sărbătoare, echipa PSD Olt este alături de primarii social democrați ai localităților conduse de aceștia, una dintre ele fiind și Gura Padinii.

„Tradițiile ne țin împreună și ne apropie de oameni”, este mesajul transmis de PSD Olt pe pagina oficială de Facebook a formațiunii politice: „Ieri (sâmbătă, 14 iunie n.r.), echipa PSD Olt a fost la Gura Padinii, acolo unde călușul oltenesc s-a jucat așa cum se făcea odinioară: la țărână, în curțile oamenilor, aproape de rădăcina tradiției. Felicitări primarului Gicu Cranta pentru ritmul susținut al proiectelor, investițiilor și pentru modul în care administrația locală sprijină o comunitate activă, care evoluează și păstrează în același timp tradițiile. Suntem alături de fiecare comunitate, pentru a susține fiecare pas al dezvoltării și fiecare drum care păstrează legătura cu identitatea noastră”.

Printre social democrații care au fost alături de edilul Gicu Cranta de la Gura Padinii s-au numărat deputatul Florin Barbu, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deputatul Marius Iancu, deputatul Bogdan Mihuți, Virgil Delureanu, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, fostul senator de Olt Siminica Mirea, fostul deputat Adrian Chesnoiu și șefi de instituții deconcentrate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți