26.1 C
Slatina
marți,17 iunie,2025

Ultimele Articole

Maria Ghinea, Nicușor Iordan, Cristian Bănățeanu și Ronna Riva cântă la Ziua comunei Morunglav

- Advertisement -

Sărbătoare mare la sfârșitul acestei săptămâni pentru morunglăveni care vor petrece la Baza Sportivă cu ocazia împlinirii a 536 de ani de la prima atestare documentară a comunei în care locuiesc. Primăria și Consiliul Local Morunglav, în frunte cu edilul Nicolae Cărămizaru, au pregătit mai multe surprize pentru ei, însă cea mai importantă este spectacolul extraordinar în cadrul căruia vor cânta pe scenă artiști locali, dar și îndrăgiții interpreți de muzică populară Maria Ghinea (FOTO principală), Nicușor Iordan și Cristian Bănățeanu, artiști ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Oltului”, dar și cântăreața de muzică pop Ronna Riva.

Ziua comunei Morunglav va fi celebrată sâmbătă, 21 iunie 2025, iar evenimentele sunt programate a se desfășura după ora 13:30.

„Primăria și Consiliul Local Morunglav vă informează că organizează în data de 21 iunie, Ziua comunei, cu ocazia împlinirii a 536 de ani de la prima atestare documentară a localității. Festivitățile se vor desfășura la Baza Sportivă a comunei Morunglav, începând cu ora 13:30. Invitați sunt Cristian Bănățeanu, Maria Ghinea, Nicușor Iordan și Ansamblul ‘Doina Oltului’. De asemenea, din spectacol nu vor lipsi taraful din Morunglav, condus de Mircea Enache, taraful de la Iancu Jianu, taraful ‘Oltenașii’ de la Morunglav, călușarii de la Bărăști și mugurașii de aur ai localității noastre, adică micii interpreți de muzică populară. Vă așteptăm cu drag!”, este invitația edilului la petrecerea câmpenească.

În marele spectacol vor mai evolua Cornel Neagoe, Camelia Petria, Iulian Liu, Emilia Ogea, Carmen Georgiana Simon, Florin Bubuianu, Tiberiu Muscalu, Amelia Olteanu, Sofia Liu, Grupul Vocal „Mândruțele de la Olt” și Grupul de fete „Mlădițele Oltului”. Spectacolul celor de la „Doina Oltului” va fi de la ora 17:00, în fața publicului, pe scenă, urcând Neta Soare, Sofia Baciu, Constantin Ștefan, Daniel.Roșoga, Mădălina Drăgan, Mădălina Deaconu și Andreea Dinu, dansatorii Ansamblului „Doina Oltului”, ai căror coregraf este Marin Barbu sau Nea Mărin așa cum îl știe mai toată lumea, acompaniamentul muzical fiind asigurat de Orchestra „Doina Oltului”, condusă de dirijorul Cristian Dumitru.

Și cum este zi de sărbătoare, aceasta se va încheia după lăsatul serii de sâmbătă cu un superb foc de artificii care va lumina cerul. Autoritățile locale spun că de la cheful dedicat morunglăvenilor nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii și berea, tarabele cu diverse chilipiruri, iar pentru copii a fost pregătit și un mic parc de distracții.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți