22.1 C
Slatina
vineri,18 iulie,2025

Ultimele Articole

PSD Olt: „În cadrul Consiliului Politic Județean, delegații au votat pentru intrarea Partidului Social Democrat la guvernare”

- Advertisement -
Mesajul membrilor Organizației Județene Olt a Partidului Social Democrat de sâmbătă, 21 iunie, a fost unul clar, și anume susținerea intrării PSD la guvernare, PSD Olt propunându-l pe deputatul social democrat Florin Barbu pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 
Concret, în cadrul Consiliului Politic Județean ce s-a desfășurat în Sala Europa a Consiliului Județean, „delegații PSD Olt au votat pentru intrarea Partidului Social Democrat la guvernare”.
Tot în această zi, organizația PSD Olt a adoptat hotărârea de susținere a colegului lor, Florin Barbu, pentru funcția de ministru al Agriculturii.
„Cu rezultate dovedite, experiență solidă și o viziune clară pentru viitorul fermierilor români, Florin Barbu este garanția că Oltul și agricultura românească vor avea o reprezentare puternică în viitorul guvern. Așa cum a subliniat și Sorin Grindeanu, PSD a negociat cu responsabilitate, a demonstrat maturitate și a respins măsuri fiscale absurde – precum taxele pe tranzacții bancare sau vânzarea companiilor de stat – venind cu alternative echitabile și măsuri concrete pentru reducerea deficitului”, a transmis conducerea PSD Olt.
Pe plan politic, PSD a obținut rocada la jumătatea mandatului, cu preluarea funcției de prim-ministru; șase ministere: Transporturi, Agricultură, Justiție, Muncă, Sănătate, Energie; secretariatul General al Guvernului și vicepremier fără portofoliu.
„Decizia a fost una asumată, luată într-un moment crucial pentru România, în care este nevoie mai mult ca oricând de echilibru, stabilitate, investiții în fiecare comunitate și răspuns concret la nevoile reale ale cetățenilor. Nu va fi un mandat ușor. Dar PSD rămâne o forță politică responsabilă, prezentă acolo unde este nevoie, cu oameni pregătiți să construiască și să răspundă concret așteptărilor cetățenilor”, a mai transmis echipa social democrată din Olt.
Printre cei prezenți la Consiliului Politic Județean al PSD Olt s-au aflat Marius Oprescu, preșdintele PSD Olt și președintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, vicepreședinți ai CJ Olt, deputații Marius Iancu, Florin Barbu – ministrul Agriculturii, Bogdan Mihuți, foști parlamentari social democrați de Olt, dar și primarii PSD ai mai multor localități din județ.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți