Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la reorganizarea angajaților de la Senat, că este o ‘chestiune perfect legală’ faptul că o parte s-au transferat la alte instituții, menționând că pentru acest lucru nu este de vină Senatul.
‘În ceea ce privește reorganizarea de la Senat, în momentul în care se duc niște posturi în sectorul public, oamenii au două opțiuni. Dacă vor să se transfere în alte locuri din sectorul public, pot să o facă, e o chestiune perfect legală. Pentru asta nu este de vină Senatul, dacă s-au transferat. Probabil că dacă nu erau locuri libere în sectorul public din România, pe care ar fi trebuit să le desființeze, conform unei ordonanțe de anul trecut, dar nu le-au desființat, pentru că au făcut detașări pentru că le-au transformat în posturi unice. Aparatul public are o inventivitate în această zonă. Au preferat să se transfere’, a afirmat Bolojan într-o conferință de presă, întrebat în legătură cu faptul că mulți dintre cei disponibilizați de la Senat, în urma reorganizării, s-au transferat în alte posturi publice.
El a menționat că atunci când a făcut reduceri la Primăria Oradea și la Consiliul Județean Bihor, o parte dintre cei care trebuiau să participe la concurs au preferat să se transfere. Potrivit premierului, cei vizați au și varianta de a participa la concurs.
‘Eu sper ca peste tot unde se organizează concursuri, dacă personalul este dimensionat corect și directorul care conduce direcția aia face concursul, dar e personalul dimensionat corect, va fi forțat să facă un concurs cinstit, că altfel trebuie să lucreze pentru pila pe care o protejează, deci instinctul de conservare îl va pune să facă ceea ce trebuie, că n-are cui să mai repartizeze sarcinile, apropo de Senat’, a explicat Bolojan.
Întrebat cum se face în acest fel economie la bugetul de stat, Bolojan a spus: ‘Cu cât sunt mai puține posturi vacante, cu atât capacitatea de transfer scade’. El a mai spus că este de principiu că transferurile ‘trebuie să existe ca mecanism, dar la fel ca și sporurile, nu trebuie abuzate’.
‘Am niște poziții disponibile pe Cabinet, pe anumite poziții. Am două posibilități: să îmi aduc niște oameni care nu au nicio legătură cu sectorul public din privat sau să scanez niște oameni competenți, care sunt undeva în Guvern, într-un minister sau altul și să îi spun: ‘Vrei să faci ceva mai mult? Vrei să-ți pui pielea la bătaie? Mută-te, te rog frumos, transferă-te aici, unde ai un câmp mai mare de arat și fă-ți treaba’. Eu nu sunt adeptul transferurilor incompetenților. Dar promovarea oamenilor valoroși din interior este cel mai bun lucru ca să dăm un semnal administrației publice din România. Dacă îți faci datoria acolo unde ești, cineva te avansează și sistemul te performează. Nu vine direct pe postul de șef cineva de la partid’, a mai declarat Bolojan.