31.8 C
Slatina
luni,30 iunie,2025

Ultimele Articole

IGPR: Mediul online – apreciat ca un spațiu sigur de cei mai mulți elevi (studiu)

- Advertisement -

Mediul online este apreciat ca un spațiu sigur de cei mai mulți elevi, sentimentul ridicat de siguranță fiind explicabil prin nivelul autoperceput de informare privind riscurile de pe internet, potrivit unui studiu realizat de Poliția Română.

Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a realizat un studiu cu scopul de a descrie comportamentele de utilizare a internetului ce pot reprezenta vulnerabilități în ceea ce privește siguranța online a copiilor și să măsoare cele mai frecvente agresiuni cu care se confruntă aceștia în mediul online, se menționează într-un comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES.

‘Principalele obiective ale studiului au fost evaluarea gradului de cunoaștere și de utilizare a măsurilor de siguranță de către minori în utilizarea internetului, identificarea principalelor vulnerabilități ale minorilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani pe internet, identificarea frecvenței unor comportamente infracționale și a victimizării în mediul virtual în rândul minorilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani și evoluția fenomenului criminalității informatice în rândul copiilor în perioada 2020 – 2025, cu accent pe atacurile cibernetice și pornografia infantilă (dimensiunea problemei)’, arată Poliția Română.

Astfel, conform comunicatului, în perioada 11 februarie – 14 martie, 1.351 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, au participat la un sondaj de opinie, scopul fiind acela de a descrie comportamentele de utilizare a internetului ce pot reprezenta vulnerabilități în ceea ce privește siguranța online a copiilor și să măsoare cele mai frecvente agresiuni cu care se confruntă aceștia în mediul online.

‘Concluziile studiului arată că internetul reprezintă o prezență constantă în viața copiilor, fiind accesat zilnic de marea majoritate dintre aceștia și utilizat într-o multitudine de scopuri, atât pentru a comunica cu ceilalți, cât și pentru divertisment sau documentare. Mediul online este apreciat ca un spațiu sigur de cei mai mulți elevi, aproximativ trei sferturi dintre ei declarând că se simt în siguranță pe internet, iar la polul opus, 23% se simt doar în mică sau foarte mică măsură în siguranță. Sentimentul ridicat de siguranță al copiilor este explicabil prin nivelul autoperceput de informare privind riscurile de pe internet și competențele digitale pe care aceștia declară că le posedă, 9 din 10 copii apreciind că sunt relativ bine informați sau foarte bine informați cu privire la riscurile de pe internet’, reiese din studiu.

De asemenea, potrivit studiului prezentat de IGPR, peste 75% dintre aceștia declară că știu cum să blocheze persoanele care îi deranjează, să schimbe istoricul site-urilor vizitate, setările de confidențialitate ale profilului de pe rețelele sociale sau cum să găsească informații despre cum să folosească internetul în siguranță.

‘Deși apreciat ca un spațiu sigur de cei mai mulți copii, internetul nu este lipsit de pericole pentru aceștia, răspunsurile elevilor arătând faptul că s-au confruntat cu anumite situații negative, cele mai frecvente fiind accesarea întâmplătoare a unor materiale pornografice, infectarea dispozitivului cu softuri malițioase, spargerea conturilor de pe rețelele de socializare/email/jocuri online, primirea de mesaje rău-voitoare, materiale cu caracter sexual sau avansuri sexuale pe internet. În cazul în care au experimentat astfel de situații problematice, cei mai mulți copii au preferat să discute cu prietenii sau cu părinții/adulții în grija cărora se află, iar un sfert dintre aceștia au preferat să nu discute cu nimeni, fie pentru că le-a fost teamă sau rușine, fie pentru că au considerat că sunt probleme minore, pe care le pot rezolva singuri’, menționează sursa citată.

De altfel, importanța pe care o acordă rețelelor sociale este evidențiată și de faptul că o treime dintre elevi consideră că este important sau foarte important pentru un tânăr de vârsta lor ca postările sale pe rețelele sociale să fie apreciate și un sfert, ca acesta să posteze frecvent pe rețelele sociale.

Inclusiv comportamente ce pot avea consecințe periculoase sunt apreciate ca importante de un segment semnificativ dintre copii, astfel, 1 din 6 elevi consideră că este important sau foarte important pentru un tânăr de vârsta lor să realizeze provocările lansate pe rețelele sociale și 1 din 7, să posteze materiale video în care se fac lucruri periculoase.

În opinia copiilor, principalele motive pentru participarea la provocări lansate pe rețelele sociale care implică comportamente agresive sau periculoase țin de încurajările primite de la alți copii, imitarea celorlalți, nevoia de a demonstra că au curaj și de a primi like-uri, frica de a fi desconsiderați, dar și curiozitatea și faptul că astfel de acțiuni sunt apreciate a fi distractive.

Cele mai multe aspecte investigate în sondaj au înregistrat valori comparabile cu cele din sondajul efectuat în anul 2020, existând însă anumite schimbări.

Astfel, a crescut ponderea elevilor care au descoperit singuri cum să utilizeze internetul (+11 puncte procentuale) și a scăzut numărul celor care au fost îndrumați de un adult din familie (-13 puncte procentuale).

De asemenea, a crescut procentajul elevilor care realizează diverse activități pe internet, cele mai importante schimbări înregistrându-se cu privire la practicarea de jocuri online singur (+18 puncte procentuale), efectuarea de apeluri voce sau video (+11 puncte procentuale), cumpărarea de bunuri și servicii (+11 puncte procentuale), practicarea de jocuri online împreună cu alte persoane (+10 puncte procentuale), postările pe propriul vlog (+9 puncte procentuale) și vizionarea de filme/seriale online (+9 puncte procentuale).

Totodată, elevii au fost mai atenți la securizarea activității din online și și-au schimbat în ultimele 12 luni parolele conturilor pentru site-urile de cumpărături (+9 puncte procentuale) și de jocuri online (+8 puncte procentuale).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți