24.2 C
Slatina
marți,1 iulie,2025

Ultimele Articole

Guvern: Direcția generală antifraudă fiscală din ANAF își va păstra organizarea actuală

- Advertisement -

Direcția generală antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală își va păstra organizarea actuală, cu structuri teritoriale doar la nivel regional, potrivit ordonanței de urgență adoptate luni de Guvern.

Astfel, sunt abrogate prevederile prin care urmau să se operaționalizeze, începând cu data de 1 iulie 2025, structurile antifraudă teritoriale județene.

Aceste prevederi apar în OUG privind abrogarea articolului 3 alineatul (2) din Ordonanța de urgență nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, și a articolului XIV din OUG nr. 23/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității instituționale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reorganizarea activității acesteia, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Direcția generală antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală își va păstra organizarea actuală, cu structuri teritoriale doar la nivel regional.

”Astfel, motivat de principiile stabilite în Programul de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR-Grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților 2025 – 2028, pentru care s-a obținut încrederea Parlamentului României, sunt abrogate prevederile prin care urmau să se operaționalizeze, începând cu data de 1 iulie 2025, structurile antifraudă teritoriale județene. Totodată, a fost abrogată și reglementarea ce viza reorganizarea direcțiilor regionale antifraudă fiscală pentru a asigura funcționalitatea și operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene”, informează Biroul de presă al Guvernului.

Măsura este necesară pentru a asigura o coordonare strategică și pentru a preveni evaluările locale care nu iau în considerare viziunea de ansamblu asupra analizei de risc. Totodată, având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor publice, s-a avut în vedere menținerea structurii existente, pentru a evita costurile administrative suplimentare semnificative care ar fi fost generate de operaționalizarea unor structuri la nivel județean, inclusiv de înființarea unor noi posturi de conducere sau execuție la nivel județean, arată sursa citată.

Alte modificări cuprinse în ordonanța de urgență se referă la prorogarea, până la data de 1 octombrie 2025, a obligativității utilizării sistemului național RO e-Factura pentru institutele sau centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale și pentru agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori. Cerințele tehnice pentru utilizarea sistemului nu permit îndeplinirea normei actuale de către cele două categorii, precizează Guvernul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți