21 C
Slatina
joi,3 iulie,2025

Ultimele Articole

MApN: Mesaje RO-ALERT după un nou atac cu drone în apropierea frontierei României

- Advertisement -

Un nou atac cu drone a avut loc în apropierea frontierei României, în noaptea de marți spre miercuri, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației aeriene, a informat Ministerul Apărării Naționale.

‘Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 1 iulie, în proximitatea frontierei cu România. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmise mesaje RO-ALERT. Începând cu ora 23:15, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene’, se arată într-un comunicat al MApN, transmis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

‘Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional’, menționează MApN.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți