19.5 C
Slatina
joi,28 august,2025

Ultimele Articole

21 de șoferi au fost scoși din trafic în weekend, după comiterea unor abateri la regimul rutier pe șoselele din Olt

- Advertisement -

Polițiștii olteni au desfășurat, și la sfârșitul săptămânii trecute, activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Aproximativ 300 de amenzi de peste 110.000 de lei au fost date, pentru mai multe nereguli constatate, iar 21 de conducători auto au fost scoși din trafic în urma infracțiunilor săvârșite oe drumurile publice ce tranzitează județul Olt, zece dintre aceștia pe motiv că au apăsat prea tare pedala de accelerație.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că acțiunile oamenilor legii au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

„În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 167 de solicitări, dintre acestea 140 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 110.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 21 permise de conducere, zece dintre acestea fiind reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, șapte pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar patru pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute nouă certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și nouă infracțiuni la regimul rutier”, a spus reprezentantul IPJ Olt.

Conducător auto depistat în stare de ebrietate pe o stradă din Balș

În cadrul activităților, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 5 spre 6 iulie, în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Poliție orașului Balș, au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Buzău.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 0,82 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

Era la volanul unui autoturism neînmatriculat

Tot în aceeași noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au oprit pentru control, pe strada Piteștiului, în comuna Tufeni, un autoturism condus de către un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată, iar pe numele tânărului polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea in circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Nu avea permis auto

Tot duminică, 6 iulie, dar în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au oprit pentru control, pe strada Vornicul Ureche, din municipiul Caracal, un autoturism condus de către un bărbat de 52 de ani, din municipiul Slatina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat. Polițiștii au întocmit pe numele său un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți