37.7 C
Slatina
marți,8 iulie,2025

Ultimele Articole

Un băiat de 5 ani, din Vlădila, găsit în mai puțin de o oră de la anunțarea dispariției. Mama sa i-a alertat pe polițiști

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, în seara zilei de luni, 7 iulie, în jurul orei 21:30, de o femeie, cu privire la dispariția fiului său, în vârstă de 5 ani, care a plecat de la domiciliul lor din comuna Vlădila și nu s-a mai întors. În mai puțin de o oră avea să fie găsit de oamenii legii.

Agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că, având în vedere vârsta fragedă a copilului și riscurile asociate, polițiștii au acționat cu maximă operativitate, constituind de îndată echipe mixte de căutare, împreună cu jandarmi și pompieri.

Micuțul a fost găsit în mai puțin de o oră de la alertarea oamenilor legii. Era la un kilometru de casă, lângă un siloz.

„Eforturile coordonate ale forțelor implicate au dus, într-un interval de mai puțin de o oră de la sesizare, la găsirea minorului, la aproximativ un kilometru de locuință, în zona unui siloz. Din fericire, copilul nu a fost victima niciunei infracțiuni pe durata absenței sale de la domiciliu. Mulțumim tuturor structurilor implicate pentru mobilizarea rapidă și profesionalismul de care au dat dovadă, reușind să redea în cel mai scurt timp liniștea și siguranța unei familii”, a spus reprezentantul Poliției Olt.

Cum a decurs intervenția jandarmilor

În jurul orei 21:50 a zilei de luni, în jurul orei 21:50, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a fost angrenat în misiunea de căutare, în sprijinul Poliției, pentru localizarea copilului în vârstă de 5 ani, dispărut de la domiciliul din comuna Vlădila, județul Olt.

„Apelul la numărul unic 112 a fost efectuat de mama minorului, care a semnalat dispariția acestuia într-un mod alarmant. Femeia, vizibil afectată, plângea și striga cu disperare către forțele de ordine, rugându-i să-i găsească copilul. Emoția acelor clipe a fost resimțită profund de toți cei angrenați în misiune. Au fost constituite mai multe patrule mixte polițist-jandarm, iar acțiunea de căutare a fost declanșată cu maximă urgență. Echipajele au acționat coordonat, extinzând perimetrul și analizând toate direcțiile posibile de deplasare. Una dintre patrule, din care făcea parte plutonier adjutant șef Sene Boruz, din cadrul Detașamentului 6 Jandarmi Corabia, a pornit către orașul Corabia, urmând traseul căii ferate. Ajunși în apropierea unui siloz, membrii patrulei au decis să se despartă pentru a acoperi o suprafață mai mare într-un timp cât mai scurt. În timpul cercetării zonei, jandarmul a auzit zgomote provenind dintr-un lan de porumb din apropiere. S-a apropiat cu prudență și, în scurt timp, l-a observat pe copil: singur, speriat și cu chipul brăzdat de lacrimi. Minorul a fost preluat în siguranță, iar în jurul orei 22:30, jandarmul a revenit împreună cu acesta în zona în care se aflau ceilalți colegi, fiind astfel încheiată cu succes acțiunea de căutare. Mama l-a întâmpinat cu lacrimi în ochi și l-a cuprins în brațe, mulțumindu-le celor care au contribuit la găsirea copilului. A fost un moment simplu, dar profund emoționant. Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt îl felicită pe plutonier adjutant șef Sene Boruz pentru modul în care a acționat în această intervenție, demonstrând profesionalism, calm și empatie într-o situație cu încărcătură emoțională puternică. Astfel de fapte consolidează încrederea în Jandarmerie și reflectă angajamentul nostru permanent față de siguranța comunității. În fiecare misiune, jandarmii sunt acolo unde este nevoie de ei – cu responsabilitate, vigilență și devotament”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți