25.8 C
Slatina
miercuri,9 iulie,2025

Ultimele Articole

Autocamion în flăcări, în curtea unei societăți de pe strada Constructorului din Slatina. Au luat foc și mai multe vehicule parcate

- Advertisement -

Misiune dificilă pentru pompierii Detașamentului Slatina, care în noaptea de marți spre miercuri, 8 spre 9 iulie, au acționat pe strada Constructorului, din municipiul Slatina, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autocamion și propagat la mai multe vehicule parcate, toate aflate în curtea unui operator economic.

Căpitanul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că, la fața locului, s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD.

„În momentul sosirii echipajelor, ardeau două autocamioane și o vidanjă, cu posibilități de propagare la mai multe vehicule parcate, containere pentru depozitare și o stație proprie de carburant. Misiunea pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ trei ore. În urma evenimentului au ars un autocamion, o vidanjă și a fost afectat un alt autocamion aflat în apropiere”, a spus reprezentantul ISU Olt.

Sursa citată a mai arătat că localizarea rapidă a incendiului a redus semnificativ pagubele, fiind salvate mai multe vehicule parcate, o clădire din containere modulare, o anexă și o stație proprie de alimentare cu carburant.

În urma cercetărilor efectuate de pompieri a fost stabilită și cauza probabilă a producerii incendiului, aceasta fiind un scurtcircuit electric produs la un cap tractor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți