Măsurile care vizează învățământul preuniversitar vor conduce la ‘haos general’ afirmă sindicaliștii din educație, aceștia susținând că efectele acestor măsuri sunt ‘mai grave’ decât cele luate ‘în perioada tandemului Băsescu-Boc’.
‘Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, în numele salariaților ale căror interese le apără, își exprimă profunda nemulțumire față de măsurile pe care Ministerul Educației și Cercetării urmează să le ia, măsuri care vor afecta nu doar angajații din învățământul preuniversitar, ci și sute de mii de copii. În goana pentru diminuarea deficitului bugetar, se iau măsuri haotice și chiar iresponsabile. Revoltător este și faptul că actualul Guvern, în loc să recupereze bani de unde se face risipă și din uriașa evaziune fiscală, lovește în educație – domeniu strategic în orice țară normală, unde ar trebui să se aloce fonduri suplimentare, nu să fie diminuate cele deja insuficiente. Efectele acestor măsuri sunt mai grave decât cele luate în perioada tandemului Băsescu-Boc’, susțin sindicaliștii într-un comunicat remis joi presei.
Sindicaliștii afirmă că este revoltător faptul că aceste măsuri au fost luate ‘în spatele ușilor închise’, iar atunci când au apărut anumite informații și au cerut explicații – atât președintelui României, cât și ministrului Educației – li s-a spus ‘să nu se ia după zvonuri’. De asemenea, sindicatele din Educație afirmă că discuțiile avute cu conducerile partidelor care susțin actualul guvern și cu prim-ministrul Ilie Bolojan nu au avut niciun rezultat, argumentele aduse ‘fiind ignorate’.
Potrivit sursei, ‘de departe, cea mai iresponsabilă măsură’ este aceea de a mări norma didactică de predare cu două ore, iar pentru profesorii cu gradul didactic I și o vechime de 25 de ani, cu 4 ore.
‘Din păcate, ministrul Educației a căzut în capcana unor funcționari care i-au prezentat niște calcule matematice simpliste, asigurându-l – probabil – că se poate mări norma de predare fără nicio problemă, având în vedere că sunt peste 30.000 de posturi la plata cu ora. Calculul matematic nu are nicio legătură cu realitatea. Corect era dacă înainte de a se propune această măsură cinică, se făcea un studiu pentru a vedea situația reală’, mai susțin cele două sindicate.
Acestea consideră că argumentul ‘vânturat’ în spațiul public este acela că norma de predare la gimnaziu și liceu în România este cea mai mică din Uniunea Europeană.
‘Considerăm că această afirmație este falsă‚ deoarece, din datele noastre, norma de predare la gimnaziu și liceu în România este peste media Uniunii Europene’, se arată în comunicat.
În opinia sindicaliștilor, în condițiile creșterii normei didactice va crește numărul ‘navetiștilor’.
‘Domnul ministru trebuie să aibă în vedere că fiecare angajat calificat disponibilizat – fie el și suplinitor – reprezintă o lovitură dată viitorului școlii românești. Aceste cadre didactice sunt bine pregătite, obligate anual să dea concurs de titularizare; multe dintre acestea au luat constant note foarte mari, dar nu au găsit posturi titularizabile. Profesorii suplinitori calificați, ca și cei titulari, au ales să se pregătească pentru o carieră didactică, iar acum, când se vor lua aceste măsuri și poate unii dintre ei își vor pierde locul de muncă, vor migra spre alte domenii’, susține aceeași sursă.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ sunt de părere că Ministerul Educației – și implicit ministrul – ar fi trebuit să apere sistemul, ‘nu să ia decizii care vor afecta atât elevii (prin comasări de clase), cât și angajații din învățământ’.
Conform sindicaliștilor, nici elevii și nici cadrele didactice nu sunt de vină pentru ‘dezmățul bugetar’, iar ministrul Educației ar fi trebuit să spună acest lucru, ‘nu să decidă mai multe măsuri pur contabile dintr-un birou’.
De asemenea, sindicaliștii spun că o altă măsură cu ‘impact negativ’ asupra salariaților și a elevilor este cea prin care aproximativ 700 de unități de învățământ vor fi comasate în perioada imediat următoare, lucru care va conduce la desființarea unui număr considerabil de posturi, la disponibilizări, mutări forțate și la instaurarea unei incertitudini profesionale deosebite pentru mii de oameni.
‘Din informațiile noastre, urmează să fie comasate și structuri ale unor unități cu personalitate juridică din mediul rural. Au Ministerul Educației și Guvernul garanția că acelor elevi, care vor merge la distanțe apreciabile, li se vor asigura mijloace de transport? Sau li se aplică principiul se descurcă fiecare cum poate? Sau nu ne va păsa că alți copii vor abandona școala? De asemenea, creșterea efectivelor de elevi/preșcolari la grupe/clase va avea efecte negative evidente asupra calității actului educațional’, mai afirmă reprezentanții celor două sindicate.
Aceștia solicită ministrului Educației ca, înainte de a lua orice măsuri, să realizeze un studiu de impact la nivelul fiecărui județ pentru a vedea impactul real al acestora și pentru a le putea stopa.
‘Facem un apel public către Ministerul Educației și Cercetării să sprijine educația și să nu ia măsuri care să o afecteze iremediabil! În caz contrar, nemulțumirile justificate ale salariaților din învățământ se vor transforma în scurt timp în furie și revoltă și nu trebuie să surprindă că i se va cere demisia domnului ministru chiar în fața sediului MEC’, mai spun sindicaliștii.