34.5 C
Slatina
luni,14 iulie,2025

Ultimele Articole

Artiști ai Ansamblului „Doina Oltului” Slatina, în spectacol la ediția a III-a a Zilei comunei Izvoarele

- Advertisement -

512 se împlinesc anul acesta de la prima atestare documentară a comunei oltene Izvoarele, iar Primăria și Consiliul Local, în frunte cu primarul Florian Constantin, și cu sprijinul Consiliului Județean Olt și Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, organizează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua localității. Ediția a III-a a evenimentului va avea loc duminică, 20 iulie 2025, chiar de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, cu începere de la ora 16:00, la Căminul Cultural.

În program este un spectacol extraordinar oferit de îndrăgiți interpreți de muzică populară ai Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” Slatina, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra condusă de maestrul dirijor Cristian Dumitru.

Vor susține recitaluri artiștii Constantin Ștefan, Sorina Dinu, Dorina Mete, Daniel Roșoga, Maria Dinu și Mădălina Deaconu. Cu mai multe momente coregrafice, vor urca pe scenă și copiii care fac parte din Ansamblul „Izvorașul” al localității.

„Împlinirea a 512 ani de la prima atestare documenatră a localității noastre îmi oferă fericitul prilej ca în numele Consiliului Local Izvoarele și în calitate de primar al acestei localități situată pe valea pârâului Iminog și în mănoasa câmpie a Boianului să vă invit pe toți fiii și fiicele satelor Izvoarele și Alimănești, inclusiv pe cei plecați departe de locurile natale, la ziua de sărbătoare a comunei, ediția a III-a, pe data de 20 iulie, începând cu ora 16:00, la Căminul Cultural Izvoarele. (…)”, este invitația adresată de Florian Constantin, edilul localității oltene.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți