Peste 720 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost angrenați în primele două săptămâni ale lunii iulie în executarea a sute de misiuni, respectiv 285, având ca scop principal menținerea ordinii publice și protejarea cetățenilor.
Misiunile desfășurate în perioada 1 – 14 iulie 2025 au inclus intervenții în zone de interes operativ, dar și asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimente cultural-artistice, desfășurate cu prilejul sărbătorilor locale și al manifestărilor tradiționale.
„Jandarmii au fost alături de comunitate în momente ce au pus în valoare obiceiuri străvechi și expresii autentice ale identității culturale locale. Pentru consolidarea climatului de ordine publică, au fost constituite peste 370 de patrule mixte în cooperare cu Poliția, în care au fost implicați peste 550 de jandarmi. Acțiunile comune au urmărit prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în comunitate. Totodată, au fost executate misiuni de pază și protecție la obiectivele aflate în responsabilitatea instituției, inclusiv în zona conductelor de transport produse petroliere. Jandarmii au asigurat paza și protecția a cinci transporturi cu caracter special și de valori și au pus în aplicare 16 mandate de aducere, la solicitarea instanțelor de judecată”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.
În cele două săptămâni care au trecut din această lună, jandarmii au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.950 lei, în special pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, au fost constatate nouă infracțiuni, dintre care cinci în cooperare cu structurile de poliție și patru prin acțiuni proprii. Cele patru infracțiuni constatate de jandarmi au vizat fapte asociate deținerii de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, spune reprezentantul IJJ Olt.