21.9 C
Slatina
miercuri,16 iulie,2025

Ultimele Articole

Băiat de 12 ani, din Bobicești, aflat pe bicicletă, mort după ce a fost acroșat de un autoturism condus de un slătinean

- Advertisement -

Accident de circulație soldat cu urmări grave produs în după-amiaza zilei de marți, 15 iulie 2025, în jurul orei 14.50, pe Drumul Județean 644, la intrare în satul Comănești al comunei Bobicești. Un copil de 12 ani, din localitate, și-a pierdut viața, acesta aflându-se pe o bicicletă în momentul în care a fost acroșat de un autoturism la volanul căruia era un slătinean de 61 de ani.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că în Bobicești a avut loc evenimentul rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 61 de ani, din municipiul Slatina, judetul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un biciclist, respectiv un minor de 12 ani, din comuna Bobicești. Din nefericire, minorul a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Sursă foto: Martor

Potrivit unor surse, se pare că șoferul slătinean nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers, acroșând din spate bicicleta pe care se afla băiatul din Bobicești.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți