Proiectul „Trusoul pentru nou-născuți” continuă în comuna olteană Brebeni, suma de 2.000 de lei fiind acordat de primarul Florin Cîrstea unei noi familii.
Edilul spune că acest proiect este unul de suflet al său, depus încă de acum patru ani, dar respins de fosta administrație publică locală.
De data aceasta, sărbătorită a fost micuța Maria Lucsandra Igna, căreia primarul a ținut să-i ureze „La mulți ani, fericiți!”.
„În spiritul susţinerii familiilor tinere și al celebrării noilor vieți, care îmbogăţesc comunitatea noastră, Primăria comunei Brebeni acordă ‘Trusoul pentru nou-născuţi’, valoarea acestuia fiind 2.000 de lei. Este proiectul meu de suflet care a fost depus în urmă cu patru ani și a fost respins de fosta administrație. Acest gest simbolic reflectă grija și implicarea administrației locale în sprijinirea celor mai mici membri ai comunității noastre și a părinţilor acestora, marcând un moment important în viața fiecărei familii. Am ținut să-i urez micuței Maria, prin intermediul părinților săi, un sincer și călduros ‘La mulți ani!'”, a declarat Florin Cîrstea.