Cosmin Vlad de la Cungrea este încă un primar din județul Olt care spune că Programul național de investiții „Anghel Saligny” nu este un moft și o necesitate, care ar trebui să constituie o prioritate pentru orice guvernare!
Potrivit edilului comunei din nordul județului, acest program guvernamental cuprinde principalele investiții de care fiecare localitate din România are nevoie.
„A opri acest program este o lovitură puternică dată dezvoltării localităților din țară, nu este o lovitură dată unui primar sau altul.
Cetățenii au nevoie ‘ca de aer’ de aceste proiecte, unele aflate în diferite stadii de realizare, altele în faza de avizare sau de proiectare. Exemplul localității noastre: cele două poduri construite prin acest program au rezolvat o problemă reală, de siguranță rutieră. În lipsa acestora, în trecut, o viitură a curmat o viață omenească; extinderea rețelei de gaze naturale aflată în execuție, este o necesitate reală, iar oprirea lucrărilor va crea inclusiv probleme de natură tehnică, fiind necesare intervenții de conservare”, declară Cosmin Vlad.
Edilul din Cungrea mai spune că o investiție a cărei proiectare este finalizată și depusă la Consiliul Județean Olt este cea de reabilitare a Drumului Județean 703 C (Magistrala), care este, de asemenea, în pericol: „Suntem pe punctul de a demara lucrările, după ani de zile de eforturi, iar oprirea, chiar și temporară a acestei investiții, va afecta siguranța rutieră a cetățenilor din zona de nord a județului. Nu considerăm că un calcul ‘din pix’ va rezolva problema deficitului. Din contră, efectele pe termen mediu, cauzate de oprirea investițiilor publice, va genera probleme economice. Nu opriți investițiile publice! Comunitățile locale au nevoie de acestea”.