Accident de circulație petrecut în seara zilei de sâmbătă, 2 august 2025, pe Drumul Național 56, în afara localității doljene Podari. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea evenimentului rutier în care au fost implicate două autovehicule, respectiv o motocicletă condusă de un bălșean și o mașină la volanul căreia era un locuitor din municipiul Băilești, județul Dolj.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital, în vederea efectuării de investigații medicale amănunțite.
La fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj.
„În urma măsurătorilor, polițiștii au stabilit faptul că între localitățile Podari și Radovan, într-o curbă, a avut loc o coliziune între două autovehicule, o motocicletă condusă de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din orașul Balș, județul Olt, și un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj. În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate medicală. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, în cazul motociclistului urmând a-i fi recoltate mostre biologice”, a declarat subcomisarul Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.